O comunitate
unită în dragoste
Suntem aici pentru oameni – pentru cei care caută, pentru cei care suferă și pentru cei care vor să crească în credință.
Cine suntem?
Ne bucuram să iți putem prezenta Biserica El Shaddai în câteva cuvinte: Suntem o comunitate creștină care iubește și slujește cu pasiune pe toți oamenii. Nu avem nimic special, ci tot ceea ce avem bun am primit de la Dumnezeu, care ne-a învățat prin modelul trăit și scris, cum să ne iubim semenii.
Căutăm să fim o biserică relevantă atât pentru tinerii și copiii noștri, cât și pentru parinții noștri. Realizăm că doar prin unitatea in Isus Cristos ne putem închina și bucura împreuna. Suntem concentrați pe generația de azi și de maine, si centrați pe Cristos.
Suntem o biserică pasionată de Cuvântul lui Dumnezeu pentru că vrem să Îl cunoaștem mai mult pe El. Ne place rugăciunea pentru că suntem dependenți de harul lui Dumnezeu. În centrul închinării noastre Îl punem pe Cristos, pentru că totul este despre El. Vedem importanța grupelor de ucenicie și punem un accent special pe ele, întrucât biserica este zidită prin relații, si multe nevoi sunt astfel împlinite. Prin aceste grupe de ucenicie am reușit să fim o biserică mare și mică in același timp.
Avem un mandat care nu se schimbă nici chiar în vremuri de criză, iar acesta este de a-L face cunoscut oamenilor pe Cristos, care este Soluția lui Dumnezeu pentru fiecare persoană, indiferent de starea și condiția ei.
Care este misiunea noastră?
Biserica este adunarea Domnului Isus Hristos, răscumpărată cu Însuși sângele Său.
Pentru nicio altă instituție nu se potriveşte această afirmație și, dacă vom conştientiza ce înseamnă Biserica, vom înțelege ce am fost până aici, ce suntem astăzi, ce vom continua să fim, și în special ce ar trebui să fim.
Termenul „biserică” provine din verbul grecesc „kahleo” care înseamnă „a chema”. Acesta pare un cuvânt potrivit pentru a ne defini. Biserica este deci adunarea celor chemați și așezați împreună de Dumnezeu pentru a îndeplini scopurile Sale.
Ca mădular al Trupului lui Hristos, Biserica „El Shaddai” din Sânnicolaul Mic este chemată să-L cunoască pe atotputernicul Dumnezeu, iar mai apoi să-L facă de cunoscut în întreaga lume. Părtășia sinceră și biblică în închinare este unul dintre stâlpii care susțin viziunea bisericii „El Shaddai”, dorind astfel să evităm căderea în ritualul unor slujbe de rutină.
De asemenea, biserica „El Shaddai” are ca scopuri slujirea aproapelui (Matei 22:39 „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”), evanghelizarea neamurilor (Matei 28:19 „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-I în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”), glorificarea lui Dumnezeu prin proclamarea și trăirea cu credincioșie a Sfintelor Scripturi.
Mulți Îl numesc „Stăpân”, dar nu i se supun; Îl numesc „Lumină”, dar nu-L văd; Îl numesc „Calea”, dar nu merg după El; Îl numesc „Viața”, dar nu-L trăiesc; Îl numesc „Înțelept”, dar nu-L ascultă; Îl numesc „bun”, dar nu-L iubesc; Îl numesc „bogat”, dar nu-I cer nimic; Îl numesc „veșnic”, dar nu-L caută.
Ne dorim ca Biserica „El Shaddai” Sânnicolaul Mic să-şi cunoască şi să-şi îndeplinească scopul şi chemarea.
Domnul Dumnezeul cerului și al pământului să vă binecuvinteze!
De la viziune la realitate
Un proiect început cu credință, construit cu perseverență și susținut de oameni care cred într-un viitor mai bun pentru Sânicolaul Mic.
1. Viziunea și începuturile (2011–2014)
Biserica El Shaddai se naște în cartierul Sânicolaul Mic într-o casă
Începe lucrarea de evanghelizare și slujire a comunității.
Apare viziunea unui loc dedicat închinării, slujirii sociale și educației.
În 2014 se demarează procedurile pentru obținerea unui teren potrivit.
2. Achiziționarea terenului (2014–2016)
După ani de rugăciune, încercări și credință, biserica obține terenul de pe Str. Clopotului nr. 151.
Terenul are o semnificație profundă: aici funcționa un fost cazan de țuică, un loc asociat dependențelor și suferinței → acum devine loc al eliberării și transformării prin Evanghelie.
Începe pregătirea pentru construcție: curățarea, nivelarea și delimitarea zonei.
3. Prima clădire: containere modulare (2016–2017)
Se construiește prima clădire provizorie, compusă din trei containere modulare.
Se montează structura, se adaugă izolația, finisajele și acoperișul.
Este prima „casă de rugăciune” pe noul teren.
2 aprilie 2017 – Inaugurarea oficială
Biserica El Shaddai se inaugurează oficial aici.
Au loc primele slujbe, primele evanghelizări și primele proiecte sociale pe noul amplasament.
4. Construirea clădirii mari (2018–2023)
Începe ridicarea centrului multifuncțional:
- fundații
- pereți
- placa de beton
- acoperiș
- izolarea exterioară
Proiectul se dezvoltă etapă cu etapă, conform fondurilor disponibile și implicării voluntarilor.
Se fac parteneriate cu DSP Arad, DGASPC, Poliția Arad și alte instituții pentru lucrarea socială.
5. Lucrarea din prezent (2023 - prezent)
Clădirea mare se află în stadiul de instalații electrice, sanitare și finisaje interioare/exterioare.
Se pregătesc spațiile dedicate bucătăriei, sălilor de after-school, sălii multifuncționale și locului de închinare.
În același timp, lucrarea socială și spirituală funcționează zilnic:
- mese calde
- programe pentru copii
- centru de zi pentru vârstnici
- consiliere și sprijin
- asistență medicală voluntară
- evanghelizare și evenimente comunitare
Valoarea totală a proiectului este de 600.000 €, iar orice donație ne apropie de finalizarea centrului care va servi generații întregi.
Suține-ne
Împreună construim un viitor pentru cei fără viitor.
Am ajuns până aici prin credință și dăruire. Ajută-ne să finalizăm acest centru și să continuăm să atingem vieți, familii și generații întregi.